Viena, Bucurestiul si spiritus loci
In cadrul seriei de "Conferinte vieneze" patronate de primarul Vienei, arhitectul si eseistul Friedrich Achleitner a tinut pe 6 octombrie un discurs pe tema "Utopia orientata ca-tre trecut: motor al progresului arhitecturii vieneze?" la Architekturzentrum Wien. Un eseu despre spiritul orasului si al arhitecturii vieneze ar ramine un su-biect de interes restrins pentru cititorii bucuresteni daca nu ar aduce in discutie probleme care ne fac sa simtim o anumita apropiere in planul esentelor intre Bucuresti si vechea capitala centro-europeana.
Achleitner este poate cel mai apreciat eseist pe scena arhitecturii austriece contem-porane, (alaturi de Günther Feuerstein, mentorul miscarii anilor saizeci care i-a dat pe Hollein sau Himmelblau ), sef de catedra a teoriei si istoriei arhitecturii la Facultatea de Arte Plastice din Viena.
Conceptul de "utopie orientata inapoi", adica catre trecut (Rückwärtsgewand-te Utopie), este inventat ca definitie pentru ceea ce el considera a fi un paradox al spiritului vienez, acea tendinta de a hrani orice miscare noua, chiar si cea mai radicala Avantgarda (ca de ex. modernismul lui Loos) , utopiile, cu visele nerealizate ale trecutului, cu nostalgia istoriei neimplinite. "Pentru ca viitorul e ceva nesigur",spune el," vienezul se intoarce catre trecut care exista deja si e astfel mult mai cert, visind sa duca la bun sfirsit planuri si idei ramase nerealizate. Astfel, utopiile lui nu tintesc catre crearea unei lumi a viitorului, ci catre realizarea in viitor a trecutului neimplinit. Utopia se hraneste din si se intoarce catre trecut."
Teza "utopiei in trecut" este ilustrata de Achleitner prin sapte exemple, care sint dealtfel cele mai cunoscute monumente de arhitectura ale Vienei. La fiecare dintre ele se subliniaza doua idei de baza: calitatea utopica si legatura strinsa cu trecutul care este de fiecare data materia pri-ma din care se plasmuieste "utopia". Deasemenea, fiecare din cele sapte monumente dove-deste, in viziunea lui Achleitner, faptul ca "Viena incearca totdeauna cu intirziere sa-si implineasca trecutul".
La
Karlskirche, catedrala construita de Fischer von Erlach,barocul se hraneste din tre-cutul roman si bizantin, intr-o perioada cind imperiul austriac se considera urmas al celui roman. Intrind in biserica, calatorim de fapt din trecutul mitic ( cele doua replici ale coloanei lui Traian si porticul tip Panteon de la intrare) catre prezentul baroc ( sub cupola eliptica a navei centrale).
Parlamentul, construit de Theophil Hansen , isi extrage modernitatea tot din trecut, fiind construit intr-un rafinat stil neo-elenist, preluind astfel simbolica democratiei grecesti pentru Viena anilor 1880, capitala a unui imperiu aflat defapt deja in criza profunda. O materializare tirzie a unui ideal.
La cladirea
Secession, ultracunoscut manifest al perioadei Art Nouveau, Olbrich apeleaza si el la o compozitie cu elemente din trecut ( volumele arhaizante, simple, incoronate de celebra cupola filigrana de frunze aurii ) pentru a sintetiza din ele noul stil.
Biserica din
Steinhof, capodopera a lui Otto Wagner, este, in ciuda modernitatii ei, domi-nata de principiul universalist. Conceptul cupolei duble si alte elemente ale trecutului clasicist, sint turnate aici in forme noi, prefigurind functionalismul.
Casa din Michaelerplatz, de Adolf Loos, celebra pentru avantgardismul ei care infrunta spiritul conservator al vremii, se bazeaza pe compozitia palatului biedermeier vienez.Loos extrage modernul din trecut. Daca registrul superior al cladirii era inacceptabil, prin lipsa decoratiei, pentru conservatori, partea de jos ii scandaliza pe avangardisti pentru ca era prea clasicista. Adaptarea cladirii la zona prin ritmul ferestrelor si prin compozitia registrului inferior, dovedesc ca Loos era un modern de tip vienez, preocupat de trecut, in comparatie cu un Corbusier radical, gata sa darime Parisul (Plan Voisin).
Locuintele colective din anii '20 construite de socialistii aflati atunci la putere (un exemplu cunoscut este
"Karl Marx Hof" de Karl Ehn) sint un fel de "Palat-castel de locuit" si sint o forma de reprezentare a puterii noii clase dominante. Planul de palat, cu curte de onoare , cu portale, gestica imperiala nu au nimic in comun cu realitatea sociala, cu locuitorii proletari ai cladirii. Utopia modernitatii hranindu-se din trecut.
Casa "Haas" (H.Hollein, 1990) incearca sa reactioneze la dihotomia si istoricitatea zonei in care se afla. "Utopia orientata spre trecut" se manifesta aici intr-un postmodern de calitate, preluind in colaj vechi simboluri si semne ale unei zone care este si periferie (a Vindobonei romane) si centru (al cetatii medievale si al orasului modern).
"Modul iritant de a insista asupra faptului ca prezentul nu este decit trecut adunat la un loc" pare dominant si in discutiile legate de noul complex al Muzeului de arta Moderna (
museumsquartier, MQ) proiectat de Ortner & Ortner, dupa un mare concurs international, pentru imediata apropiere a muzeului de arta clasica, Kunsthistorisches Museum, in cadrul complexului Hofburg - fostul palat imperial. O majoritate conservatoare se impotriveste executarii proiectului, care, cu curajoasele sale volume, ar leza, dupa ei, vecinatatea istorica. Pe de alta parte, avangardistii spera in intregirea vechiului ansamblu (ramas neterminat secolul trecut) prin noul proiect. Si aici, aceeasi nostalgie. Mai mult, dupa cum stau lucrurile in prezent, s-ar putea ca insasi acest proiect de intregire a vechiului ansamblu al Hofburgului sa ramina neterminat sau chiar nerealizat, hranind in viitor alte si alte "utopii" intoarse spre trecutul care azi e prezent.
Pasiunea pentru punctele de ruptura a sistemelor - si nu pentru perfectiunea sistemului insusi - , structura crescuta organic, la origine sateasca, a sectoarelor din jurul Ring-ului si frumusetea ansamblelor vesnic neterminate ale centrului Vienei, au corespondente in plan de esenta cu fragmentatul Bucuresti, cu structura sa rezultata din incercari succesive si diferite de structurare , niciodata duse la bun sfirsit, grefate pe vechiul tesut pitoresc de mare sat, caruia insa i-a lipsit un "Burg" central, focalizator. Arhitectura, si ea neterminata, a "Victoriei Socialismului" s-a hranit si ea, intr-un mod atit de absurd, deci postmodern, din trecut ( aceasta "utopie romaneasca" ar fi caraghioasa prin stupidul ei daca nu ar fi tragica prin risipa de energii creatoare ale unei generatii pierdute de arhitecti si prin distrugerile aduse orasului). Stilul "Ceausescu" isi extrage simbolurile dintr-un trecut altfel neagreat in plan ideologic, dar util pentru a ilustra si reprezenta puterea. Principiul e si nationalist, dar si de un postmodern autentic. Caci cei care vorbeau de "reusitul stil postmodern" practicat pe Victoria Socialismului nu realizau ca defapt erau parte dintr-un mare spectacol inscenat de insasi fiinta istoriei (sau de REM* ?) care prin ironia soartei era ... postmodern - absurd, ironic, eclectic. Simbolurile marxiste , coexistind cu simbolurile arhitecturii din vremea "burghezo-mosiereasca", ambele golite de inteles si colate imprevizibil.
Viena este un oras prin excelenta cultural, intelectualii lui incearca sa dea forma in cuvin-te sau imagine construita spiritului locului, si rafinatele discutii despre astfel de probleme pot parea unui spirit radical un fel de ipohondrie culturala. Istoria da sansa Vienei de a avea timp pentru astfel de dezbateri. Bucurestiul ar putea sa-si proiecteze mai bine constantele locului in arhitectura viitoare, nu cu nostalgia trecutului ci cu nonsalanta specifica, si tesutul urban ar avea de cistigat in expresivitate si autenticitate. La viena exista un scepticism fata de sistemele inchise, un libera-lism sau un mare "clopot" care pare sa relativeze si sa inghita toate sistemele, revolutiile, iesirile din ritm. Bucurestiul se trezeste dupa perioada care l-a modificat cel mai puternic si spiritul lui va asimila, ca vegetatia ruinele, toate hiatusurile urbane. Urbanistul si arhitectul au sanse istorice.
9 octombrie 1993, Viena
_________________________________________
* vezi "Nostalgia" - M.Cartarescu, 1993, Humanitas
