motto: Michael Clune, a literature professor and novelist, said that, already, many students have been left “incapable of reading and analyzing, synthesizing data, all kinds of skills”. In a recent essay, he warned that colleges and universities rushing to embrace the technology [the AI] were preparing to “self-lobotomize”. -(din The Guardian)
observ de multă vreme următoarea problemă:
orice îmbunătăţiri tehnologice au sens doar dacă stăpâneşti bazele domeniului şi ştii exact ce fac ele pentru tine. În momentul în care renunţi să înveţi mai întâi bazele pe care lucrează acea îmbunătăţire, devii dependent de ea şi nu ai garanţia că o poţi folosi critic.
AI-ul e cea mai nouă problemă dintr-o serie de fapt lungă.
Iată experienţa mea:
în momentul în care a apărut tehnologia CAD (Computer Aided Design), studenţii şi arhitecţii au început să rezolve orice desen de perspedtiva cu softuri de CAD. E clar că ele sunt foarte utile căci ne simplifică extrem munca de construcţie a unei perspective corecte a unui obiect sau spaţiu interior.
Însă efectul secundar e că astăzi multă lume care a făcut facultatea după apariţia şi generalizarea CAD-ului, adică cam din anii 2000 încoace, nu prea mai ştie să deseneze de mână, sau să înţeleagă cum pregăteşti o perspectivă de calitate (punct de privire, deschidere, decupaj, compoziţie etc.). Asta pentru că nu a mai practicat desenul perspectiv care se învăţa şi se şi practica curent (în lipsă de computer) înainte.
Sigur că există şi tineri arhitecţi specializaţi în desen CAD, în randari fotorealiste, care nu ştiu să lucreze o perspectivă la mâna liberă (sau pe baza geometriei descriptive clasice) dar ştiu să facă imagin foarte bune pe calculator. Însă eu cred că e nevoie, şi că e mai simplu şi mai eficient pe termen lung, să ştii bazele oricărui lucru. Exemplul cel mai bun e matematica: ea nu poate fi stăpânită sau utilizată dacă nu ştii toate treptele care o compun. Nu poţi face înmulţiri dacă nu ştii adunările, şi nu poţi înţelege calculul cu puteri dacă nu ştii înmulţirile. Şi tot aşa până la cele mai complexe capitole ale ei.
De aceea, eu cred în practicarea lucrurilor într-un mod cât mai eliberat de orice instrument şi mijloace/mijlocitori, cât mai aproape de puritatea ideilor. Cred în înţelegerea lucrurilor ca în istorioara despre grecul Thales (născut la 625 îdH) şi cum a măsurat el înălţimea piramidelor din Gizeh folosind doar un băţ înfipt în nisip (plus propria minte, desigur!).
Cu cât suntem mai dependenţi de mijloace, cu atât suntem mai puţin liberi. Descartes ar spune astăzi: sunt liber, deci aleg să gândesc fără mijlocirea instrumentelor. Gândesc fără ajutorul lor, deci exist.
Schreibe einen Kommentar