- din catalogul expozitiei "Tirania frumosului - arhitectura stalinista", de la Muzeul de Arte Plastice din Viena (MAK), aprilie-august 1994, de Peter Noever (directorul muzeului si autorul conceptului expozitiei) - in traducerea necizelata a mea

Cliseele sint in general derutante si impiedica orice fel de percepere nemijlocita. Perceperea arhitecturii staliniste este in plus impovarata de cunostintele despre fundalul politic, despre "tirania oprimarii". In acelasi timp este nepotrivita pentru o buna intelegere punerea in legatura, chiar si numai comparativ, cu proiecte si constructii ale altor "arhitecturi totalitare", care au luat fiinta in aceeasi perioada in Ger-mania, Italia sau Spania.

In vest (si in modul "vestic" de a vedea lucrurile) nu exista decit vagi cunostinte despre epoca stalinista - fara indoiala una dintre cele mai interesante si poate chiar cele mai importante evolutii in arhitectura secolului XX. Pe fundalul culturii noastre cu deja traditionala viziune moderna asupra lumii, con-tradictiile artei erei staliniste ramin insolvabile si arhitectura acestei epoci constituie un unic si monumental paradox, pe care cu greu putem sa-l patrundem.

Arhitectura stalinista nu constituie, in acest sens, o continuare a unuia dintre curentele sau evolutiile arhitecturale dominante. Dinpotriva: ea nu este perceptibila decit din interior, prin prisma ideologiei unei gindiri "socialist-staliniste", iar o perceptie in adevaratul sens al cuvintului presupune mai intii o intelegere a pretentiilor care au dus la realizarea a astfel de cladiri. Renuntarea la imaginile si conceptiile stereotipe pe care destalinizarea le-a stivuit in fata noastra pentru a se justifica pe sine, poate permite o observare directa. O observare pur estetica si trecerea cu vederea a contextului ideologic ar impiedica insa in egala masura o privire obiectiva.

Daca astazi mostenirea stalinismului este deschisa jafului si in acest fel o arhitectura importanta este distrusa, atunci ne aflam pusi in fata problemei de a gasi un punct obiectiv de vedere despre acele constructii si semne care sint demolate ca reprezentantele (si in locul) unui sistem politic. Pentru ca un mod "vestic" de a vedea lucrurile (si efortul activ din intreg fostul bloc estic de a isi trece in proprietate acest mod de a privi) conduc, alaturi de o foarte discutabila renastere a gin-dirii totalitare, la defaimarea politica a artei pentru a evita o dezbatere despre natura ei unica si neobisnuita. Este necesar sa provocam la o confruntare actuala cu acele forme de arta care, cu toate ca sint produse de un sistem totalitar, nu sint decit cu greu reductibile doar la mecanismul de represiune al acestuia, la o confruntare lipsita de prejudecati cu un feno-men estetic si de continut, cu conditiile si calitatea acestuia.

Pentru ca numai pe fundalul a ceea ce de fapt inseamna totalitarismul si stalinismul, a modului in care ele se determinau pe sine si a ceea ce incercau sa realizeze, se reveleaza importanta si caracterul arhitecturii staliniste. Pretentia politica radicala de unificare a tuturor contrariilor, din care rezulta o contopire a intregii societati intr-o singura masa modelabila, caracterizeaza stilul si realitatea epocii lui Stalin. Un imperiu gigantic, o populatie numarind sute de milioane, a carei diferente culturale si etnice sint dizolvate intr-o comunitate garantata prin ideologie, formeaza materialul din care este creata o astfel de opera: o totalitate atotcuprinzatoare, uniunea tuturor republicilor sovietice, o mare putere operind cu veleitati religioase. Orice individ dispare in Gesamtkunstwerk-ul stalinist,care pretinde a se afla la sfirsitul istoriei si la inceputul unui viitor glorios.

Arhitectura stalinista devine cu adevarat perceptibila numai ca realizare a acestei viziuni totale despre lume, megalomania acestei arhitecturi si estetica ei iesita din comun devin inteligibile. Tocmai proiectele urbanistice ale perioadei lui Stalin reflecta absolutul unui sistem triumfator care nu mai cunoaste limite: in existent se intervine masiv, vechi centre de orase sint ocupate si transformate, iar acolo unde altadata era stepa, sint create noi orase si centre industriale.

Remodelarea intregii societati trebuia inteleasa ca noua activitate de constructie si pentru "omul nou sovietic" trebuia creata la o noua scara o arhitectura a "proletariatului invingator". Aceasta pretentie globala se reflecta atit in temele care sint date arhitectilor de catre partid si care cuprind toate sectoarele vietii, cit si in patosul utopic pe care il au de-acum toate constructiile.

Un viitor sigur este glorificat si se dispune de continutul si forma trecutului anulat: stilurile si elementele istorice, un clasicism interpretat critic si supus idealului "omului nou" caracterizeaza atit constructiile de locuinte si administrative, cit si pe cele culturale.

Tuturor proiectelor mari ale erei Stalin le este insa comun faptul ca se inteleg ca demonstratii exemplare de ideologie stalinista si ca manifestari ale cotidianului glorificat, ca puneri in scena festiv-fericite ale viitorului.

[...]

Stam azi mai mult ca oricind in fata sarcinii de a dezvalui arta si arhitectura in contextul lor real, in loc sa le reducem la unitatea simulata a unui sistem politic. Astfel, dorim aducerea la lumina a "tiraniei frumosului" inainte ca aceasta sa dispara in spatele unei relatari a ororii pentru a reapare, ca si atitea alte opere ale perioadelor totalitare, abea cind si-a pierdut complet actualitatea. [...] Conceptul cartii de fata urmareste in primul rind intentia de a face vizibila, in formele ei de manifestare, esenta unei pretentiii de totalitate in arta, pentru a aseza in locul cliseului paradoxul realitatii. arhitec-tura ca arhitectura, separata de cultul personalitatii si domnia violentei, se doreste reprezentata in contextul ei.