Berlin, oras liber

Sunt orase de care te poti indragosti ca de o femeie. Si asta, ca si in cazul femeii, nu are totdeauna legatura cu faptul ca orasul e frumos sau nu, ci cu relatia pe care o poti stabili cu el, cu ceea ce inseamna el pentru tine.

Asa s-a intamplat pentru mine cu Berlinul reunificat, in anii nouazeci ai secolului douazeci. Am descoperit ca e un oras fascinant, pe care il tot vizitez de-atunci, si in care am locuit o vreme, fara sa ma satur vreodata de micile lui surprize si de marea lui intindere, si mai ales de sentimentul unei lumi normale, rationale si totusi fermecatoare.

Daca intrebi printre francezi sau italieni, lumea spune ca nemtii sunt oameni admirabili si corecti, dar ca n-au haz si ca orasele lor sunt curate dar lipsite de farmec. Berlinul e un minunat contraexemplu pentru astfel de prejudecati simpliste.

Desigur ca nu vei intalni in Berlin nimic din farmecul unui orasel mic medieval din Toscana, dar nici nu trebuie sa mergi cu astfel de asteptari acolo, asa cum nici tineretul pe skate-board si blugi rupti in genunchi nu se asteapta sa asculte Vivaldi intr-o cafenea cu arhitectura moderna din New York.

In schimb, Berlinul este astazi probabil cel mai interesant oras european al artei contemporane, al unui tineret dinamic, al modei si al creativitatii de orice fel. E un oras care te va surprinde in mod neasteptat, si vei spune, ca atunci cand te indragostesti: imi place, dar nu stiu de ce. Berlinul e New-York-ul spatiului german, e orasul-care-nu-doarme.

Secretul frumusetii Berlinului anilor nostri se afla in istoria lui recenta. In faptul ca a fost, intre 1945 si 1989, un oras taiat brutal in doua. Zona ocupata de armata sovietica a devenit, dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Berlinul de Est, si zona ocupata de armatele franceza, americana si engleza, Berlinul de Vest, o insula in cadrul fostei RDG, jumatatea comunista a Germaniei de-atunci. Daca ati vazut filme ca Cerul deasupra Berlinului, Goodbye Lenin, The Lives of Others (Vietile celorlalti) sau Alearga, Lola, alearga, veti sti care e atmosfera acestui oras, taiat in doua si apoi, dupa 44 de ani, reunificat. Ma veti intreba, cum poate frumusetea unui oras sa rezide in istoria lui grea? Cred ca Berlinul de azi e un oras in care, ca nicaieri in Europa, simti bucuria uriasa a libertatii recastigate. A unei imbratisari intre rudele din estul si vestul lui, care s-au putut revedea pe 9 noiembrie 1989, cand zidul Berlinului a cazut.

Bucurestiul ar trebui sa ne dea si el aceiasi fiori ai Revolutiei din 1989, dar e astazi prea plin de mitocania contemporana, si iuresul lui vesel, galagios si tot mai obositor, al unui oras care parca n-are memorie si nu mai are bun-simt, acopera orice urma din bucuria intensa a zilelor din decembrie ‘89. Berlinul e altfel: in Berlin, decenta si seriozitatea germana au pastrat neatinsa parca acea bucurie a libertatii, inintiala, din 1989, ca pe un motor al vietii din acest oras. Nu au suprapus peste ea galagie si superficialitate, ignoranta si mitocanie. Fiind in Berlin, am avut permanent impresia ca sunt intr-un Bucuresti ideal, asa cum ar fi trebuit el sa fie si nu a putut fi.

Berlinul este, fata de alte orase turistice celebre, un oras facut din parti, ca un puzzle. Daca in Viena, Timisoara sau Sibiu e simplu - orasul intreg graviteaza in jurul cetatii inconjurata de Ring - in Berlin e altfel, si e surprinzator: orasul are multe centre, multe cartiere frumoase, care nu sunt asezate intr-o ierarhie clara. Le poti vedea independent unul de altul, si lumea din ele pare sa traiasca ca intr-un "oras in oras".

Asa este si cartierul Prenzlauer Berg, la doi pasi de centrul fostului Berlin de est, daca iei tramvaiul sau metroul U2 de la Alexanderplatz pana la Senefelder Platz sau Schönhauser Allee, si o cotesti pe stradutele laterale. Acolo, artistii si tineretul studentesc se scoala sambata dimineata si ies in strada, de exemplu pe Kastanienallee, cu bicicleta, si se opresc la una din zecile de cafenele insirate pe trotuare, sa-si ia micul dejun tarziu, in orice stil poftesc: local berlinez (cu covrigi dulci si cafea cu lapte), european (cu omlete, dulceturi, fel-de-fel de sandwich-uri indesate cu foi de salata, rosii, cascaval si seminte de dovleac sau de floarea-soarelui), turcesc (cu ceaiuri foarte tari si foarte dulci, in paharele mici), arabesc (cu cous-cous si crema de naut), indian (cu mancaruri iuti si dulci, neobisnuite), evreiesc (cu bagel-uri preparate kosher) sau japonez (cu sushi, care e luxul studentului berlinez). Dupa-amiezile, mergeti in Käthe Kollwitz-Platz, numita dupa faimoasa graficiana. Veti intalni in parcul cel mare, care ocupa toata piata, parinti de toate natiile, tineri si simpatici, iesiti cu copiii la joaca. Veti vedea ca locul de joaca nu e populat de bone si baby-sitteri, ci de parintii autentici, iesiti perechi la joaca, tata-mama-si-copilul. In coltul de joaca cu nisip am intalnit acolo intr-o dupa-amiaza perechi din Franta, nemti, berlinezi de origine turca, toti stand in jurul copiilor lor care se jucau impreuna, fara restrictii, si comunicau ca intr-o limba a turnului babel. In jurul parcului, pe trotuarele largi, mesele cafenelelor si restaurantelor erau pline de stundenti saraci, graficieni, intreprinzatori tineri sau modisti, intalniti la discutii de afaceri sau pur si simplu ca sa deguste momentul si mancarea. Soarele la apus raspandea o liniste vesela peste oras, si, ca intr-un film, se auzea o trompeta nostalgica, cantand in adagio teme cubaneze, acompaniata la acordeon. Rezemati de statuia lui Käthe Kollwitz, la cativa metri de locul de joaca cu nisip, cantau muzica cubaneza in stil tiganesc trei romi de-ai nostri, de pe langa Buzau, si intregeau astfel o stare atat de berlineza, specifica in Prenzlauer Berg.

Berlinul e, fata de Viena si alte orase de limba germana, un loc in care lautarii romi au voie sa cante pe strazi, fara oprelisti si fara a fi amenintati permanent de politie. N-am auzit nicaieri mai multa virtuozitate si mai multa bucurie muzicala ca pe strazile Berlinului. Ele dau orasului acesta german si totusi european, un plus de senzatie de libertate.

Libertatea e, probabil, farmecul esential al Berlinului. Nu cladirile si muzeele mari, salile de concerte (care exista din belsug si invita sa fie vizitate!) sunt cele care te fac sa nu uiti niciodata Berlinul, ci berlinezii insisi, oameni veniti de pe toate meridianele, ca intr-un alt New York european, si care comunica aici cu seriozitate germana (dar absolut fermecator!) si cu decenta europeana (dar incantator de liber!).

HM
Viena, 21.02.2008